Nu-mi pun mintea cu cel ce n-are minte! Sau o are odihnita! VEZI DE CE!

voltajeDupă cum aţi citit şi din titlu, nu-mi pun mintea cu cel ce n-are minte. Sau o are odihnită. Cel sau cea. Pentru că nu are rost. Nu o să-i dau numele, pentru că ştiţi cu toţii despre cine este vorba. Aşa cum fac  majoritatea celor cu care intră în contact cu ea sau despre care scrie “ştiri”, nu ar trebui să îi dau atenţie. Nu merită să o bag în seamă. Dar când nu te bagă nimeni în seamă, din câte aţi văzut zilele trecute, te bagi tu singur. Sau singură, în cazul nostru. Aşa e când eşti prea odihnită şi nu ai cu ce îţi umple timpul. Din câte cunosc eu şi văd, că ea nu prea, ştiu că nu poţi reuşi să ajungi cineva, călcând în picioare pe altcineva. Cu motiv sau de cele mai multe ori, fără. Azi, mâine, poimâine, sau în viitor, astea toate se pot întoarce. Din câte văd, aud şi îmi dau seama, “marele justiţiar al presei din Dej”, nu prea mai are o bună reputaţie pe acolo pe unde trece şi răzbate cu ultimele puteri să o strice şi pe a altora…un fel de luptă cu morile de vânt. Şi un fel de “cine nu e cu mine e împotriva mea”. Trebuie să mai ştie şi că nu întotdeauna duşmanul duşmanului ei este prietenul ei. Trecem la subiect?Trecem!

Zilnic, dar zilnic, mă acuză că aş copia ştiri de pe site-ul ei, ţinut la limita supravieţuirii cu bani publici obţinuţi prin şantaj. DA! Şantaj! Ce “jurnalist” e ăla care nu obţine ceea ce vrea prin şantaj sau presiuni? Poi nu e. Nu e jurnalist cel care face asa! Sunt obişnuit deja să scrie despre mine, site-ul meu şi ştirile mele, cel puţin săptămânal. Şi cum ziceam, că site-ul ei e ţinut la limita supravieturii de alţii, că cititori nu prea sunt, postările despre mine le promovează pe Facebook, plătit. (Vedeţi şi voi că la toate postările ei despre mine, acolo jos în colţ, apare “Sponsorizat”). Ca jurnalist, sunt de părere că, e mai bine, mai util şi mai aproape de ceea ce înseamnă presă, să scri un articol propriu, o ştire despre adevăratele probleme ale comunităţii, decât să analizezi articolele altuia. Dar vorba aia…Calul moare de drum lung şi prostul de grija altuia. Doar că nu e proastă, din moment ce încă reuşeşte să îi meargă. Sunt proşti cei care pun botul şi ţin morţiş la imaginea lor de conducători perfecţi ai acestui oraş. Puneţi-va fiecare în următoarea situaţie şi scrieţi-mi un comentariu cu modul în care aţi fi procedat. Să zicem că sunteţi primar şi la un moment dat vă bate la uşa biroului una ce se crede “justiţiara presei în Dej” care “taie şi spânzură” şi “coboară artileria grea din pod”. Sunt cuvintele ei, pentru că noi, aici la Dejeanul, lucrăm cu marfa clientului. Să revenim. Vă bate la uşă şi vă intră impunător în birou. Vă aruncă un contract de finanţare sub nas, prin care vă propune un “deal”. Un târg! Cum am scris mai sus “ori sunteţi cu mine ori împotriva mea”. Şi ca primar, vă dă de ales…ori semnaţi contractul şi avem grijă de buna voastră imaginie (un fel de “lugu lugu, giugiu giugiu”), ori nu avem grijă de buna voastră imaginie, dar avem grijă de cea rea. Şi cum o astfel de decizie nu se poate lua pe loc, pentru că îţi trebuie timp de gândire, în timpul ăsta de gândire, ce poţi să faci altceva, decât presiuni? Şi aţi auzit şi voi la vremea respectivă că “Site-ul S[...].ro a încetat orice colaborare cu Primăria Dej”. Dacă nu aţi auzit, citiţi articolul (Click AICI). Bine, articolul e subtilizat şi cosmetizat, dar cu un avertisment destul de puternic pentru cel care ţine cu dinţii de imaginea unui edil perfect şi care iubeşte microfonul şi camerele de filmat mai mult decât iubeşte ursul mierea. Poi nu e ăsta şantaj? Acum să trecem la partea cu “Copy-Paste” a ştirilor ei, pe Dejeanul.ro. Ce aş putea copia de acolo, când la o analiză la rece a site-ului ei observ că 9 din 10 ştiri publicate sunt preluate (cu sursă sau fără) din presa locală a altor judeţe? Vreţi să ştiţi de ce sunt preluate şi nu făcute de ea? Poi cui nu i-ar conveni să stea acasă în făţa calculatorului şi să îşi ţină site-ul cu ştiri preluate din alte ziare, că doar cititorul nu e deranjat de faptul că la finalul articolului vede încă două-trei cuvinte, gen “Sursă…”. Ce rost are să îşi bată capul şi să cheltuie bani pe combustibil pentru deplasarea la ştiri, atâta vreme cât banii obţinuţi prin “Şantajul” despre care scriam mai sus, vin în continuare, indiferent de ce ştiri publică. V-am zis că nu e proastă! Prost e cel care dă, nu cel care cere! Ştiu că în urma paragrafului de mai sus o să apară discuţii din partea ei că şi Dejeanul a primit bani de la Primărie, din bugetul local. Da! Perfect adevărat şi legal. Dejeanul.ro a transmis în direct patru ani la rând Zilele Municipiului Dej pentru cei care nu reuşeau să ajungă în Piaţă Bobâlna şi în special pentru cei aflaţi la muncă departe de casă, obligaţi să plece din cauza nivelului de trai scăzut din Dej. Tot dejeni au rămas! Dejeanul.ro a organizat trei ani la rând pe cheltuiala proprie seara de vineri a Zilelor Municipiului Dej, seară la care primăria a vrut să renunţe din cauza banilor puţini. Pentru a nu limita sărbătoarea Dejului la doar două zile pe an, ne-am luat noi, cei de la Dejeanul şi Radio Fir un angajament faţă de Primărie, dar mai ales faţă de dejeni, prin care să ducem tradiţia mai departe, şi Zilele Dejului să fie trei zile. Nu acuz faptul  că primește bani pentru informațiile transmise de Primărie. La urma urmei, când ai un ziar, din asta trăiești, din publicitate. Dar acuz modul în care a pus problema când a cerut acești bani.

Legat de atâtea acuze de “Copy Paste”, mai multe decât în cazul lui Ponta, când a plagiat lucrarea de doctorat, eu nu îi zic nimic. Chiar dacă unele ştiri le face inspirate de pe Dejeanul.ro, sunt conştient de faptul că informaţia este publică, o poţi obţine de oriunde, nu poţi dovedi că a fost luată de la tine. Dar totuşi, orice om care gândeşte cât de cât limpede, nu poate acuza pe cineva că preia ştiri din altă parte, când mai mult de jumătate din ştirile de pe site-ul tău au la final că sursă alte ziare, sau cel puţin săptămânal analizezi modul în care au fost abordate ştirile de un alt ziar, pe care îl consideri concurent. Un fel de “Hoţul strigă hoţii!”. Sau să acuzi un jurnalist că scrie prost și neadevăruri, dar a doua zi pui pe site-ul tău video preluat de la acel site, pe care cu o zi înainte îl desfințai, tu ca „justițiar al presei”. Sunt de părere că fiecare are dreptul să îşi facă politica editorială după cum vrea şi cum crede că va fi mai avantajos pentru site-ul său, iar cititorii vor stabili dacă merită să te citească sau nu. Şi “Domne-Ţi mulţam”, Dejeanul.ro nu duce lipsă de cititori, ceea ce ne arată că, în mare parte, ceea ce facem, facem bine!

Ar mai fi multe de spus, dar pentru astăzi, este suficient! Numai bine!

P.S: Am fost coleg cu ea si cand lucram Somes TV. Nu de putine ori am fost martor cand redactorul sef ii atragea atentia asupra faptului ca atunci cand isi trimitea la corectat stirile din sport pe care le scria, uita sa stearga din stirea copiata de pe alte site-uri, dar pe care pretindea ca a scris-o ea, numele autorului.

Și atunci când doi, trei oameni pleacă de lângă tine și te lasă singură pentru că nu pot lucra cu tine, înseamnă că ai o problemă. Tu, nu cei care pleacă!

Articol vizualizat de 5229 ori

Share on Facebook
4 Comments
  1. vasile
  2. Emilia
  3. Emilia
  4. Ana-Maria Marincat

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *